Gestația și fătarea
Perioada de gestație a femelei variază între 58 – 65 de zile (în medie 63 de zile), putându-se prelungi în cazuri excepționale până la 70 de zile. Diagnosticul de gestație se poate pune cel mai devreme la 3-4 săptămâni prin palpare abdominală sau examen ecografic, prin examen radiologic (în partea a 2-a a perioadei de gestație, după dezvoltarea scheletului) sau prin examenul sângelui (determinări hormonale).
Pentru a-i asigura femelei o fătare normală și pentru a preveni diverse probleme de sănătate ale mamei sau ale puilor, este necesar ca proprietarul să aibă o serie de cunoștințe și să ia câteva măsuri.
Cantitatea de hrană va fi crescută treptat, iar hrana normală de adult se va înlocui cu o hrană pentru pui (cu un conținut mai mare de minerale, vitamine, proteină), hrană care va fi utilizată și în perioada de lactație a cățelei. Este bine ca greutatea femelei să fie menținută în limite normale. Așa cum subalimentația poate duce la subdezvoltarea puilor, viabilitatea scăzută a acestora sau afecțiuni ale femelei, supraalimentația și îngrășarea excesivă pot crea probleme la fătare (lipsa tonusului abdominal al mamei, fetuși foarte dezvoltați).
Suplimentele vitamino-minerale (în special calciu) nu sunt necesare decât în situația în care hrana nu corespunde necesităților fiziologice din această perioadă și se vor administra numai la indicația medicului veterinar. Administrarea unui exces de calciu poate determina tulburări hormonale și dereglări în metabolismul calciului, cu urmări periculoase în perioada de lactație (crize de hipocalcemie).
Plimbările și mișcarea moderată au efecte benefice, menținând tonusul și forma fizică a femelei, renunțându-se însă la antrenamente de muncă, concursuri sau alte activități stresante.
Pentru a obține pui sănătoși, este bine să deparazităm, extern și intern, femela gestantă, numai cu produse indicate de către medicul veterinar. Deparazitarea internă aplicată la jumătatea gestației previne contaminarea transplacentară și infestarea puilor cu viermi rotunzi (limbrici). În ceea ce privește vaccinarea, deși se dorește un nivel cât mai înalt al anticorpilor maternali în momentul primului supt al puilor, se recomandă să fie aplicată înaintea montei și nu în perioada de gestație, existând riscul unor efecte nocive asupra fetușilor (mortalitate și resorbție embrionară sau fetală).
Cu 1-2 săptămâni înainte de fătare, se va amenaja locul fătării (cuibul) într-o zonă liniștită, călduroasă, ușor accesibilă pentru proprietar, cu un așternut ușor de schimbat sau de curățat. În această perioadă, femela se poate familiariza cu locul respectiv.
În ultima parte a gestației, cățeaua devine din ce în ce mai greoaie și mai leneșă, se retrage în locuri ascunse, sapă în culcuș, țesutul mamar se dezvoltă și devine secretor. În ultima săptămână se va măsura temperatura corporală a femelei (cu termometru introdus în rect). Atunci când aceasta va scădea sub 37,5, în maximum 24 de ore se va declanșa fătarea. În ultimele 24 de ore se mai constată și alte manifestări clinice: agitație, gâfâit, refuzul hranei; vulva se infiltrează și se mărește în volum, decelându-se la acest nivel un mucus transparent.
Debutul fătării este marcat de declanșarea contracțiilor abdominale evidente și de exteriorizarea unui lichid incolor, inodor, rezultat în urma ruperii membranelor (punga apei), după care în maximum 45 de minute se exteriorizează primul pui.
În timpul fătării, atitudinea femelei variază în funcție de individ. Unele fată în poziția culcat, altele în picioare sau șezând, unele nu scot un sunet, altele scâncesc sau țipă. Durata fătării depinde de numărul de pui, fiind în medie de 6-12 ore. Intervalul de timp dintre pui variază între 30-60 de minute, până la maximum 3 ore, putând fi exteriorizați cu capul înainte sau cu membrele posterioare și coada. Ambele prezentări sunt normale.
Legătura dintre fiecare fetus și uter este realizată prin câte o placentă (atașată la fetus prin intermediul cordonului ombilical). De obicei, în cursul eliminării, placenta urmează puiului, dar sunt situații (frecvente în cazul fătărilor de mulți pui), când unele placente sunt reținute și se elimină după fătare.
Odată puiul exteriorizat, cățeaua rupe cu dinții învelitorile, secționează cordonul ombilical, linge și curăță puiul, stimulându-i respirația. Există unele femele tinere, fără experiență, care nu fac acest lucru, și, în aceste cazuri, intervenția proprietarilor este salvatoare: se rup învelitorile, se face o ligatură cu ață pe cordonul ombilical la 1-2cm de pui și se taie astfel încât ligatura să rămână atașată puiului; pe cordonul ombilical se aplică o picătură de antiseptic (Betadină); apoi, cu prosoape sau cârpe curate, se șterge și se usucă puiul, se curăță secrețiile nazale (se poate “scutura” ușor cu capul în jos). După ce puiul începe să respire și “țipă”, poate fi lăsat lăngă mama.
Majoritatea cățelelor au un instinct matern puternic și fată normal fără ajutor. Ba chiar uneori, intervenția exagerată, atunci când nu este cazul, stresează și poate inhiba activitatea femelei. Sunt însă și cazuri de fătări laborioase, numite distocii, atunci când intervenția urgentă a medicului veterinar este absolut necesară pentru a salva viața mamei și a puilor. Cauzele distociilor pot fi de natură maternală (de exemplu: atonia uterină, stricturile vaginale, torsiunea uterină, hernia inghinală) sau de natură fetală (de exemplu: fetuși morți, malformați, supradimensionați, poziționați necorespunzător). De asemenea, se constată o frecvență crescută a distociilor la alte rasele de câini - cu capul foarte dezvoltat.
